Actualizat la: 06.07.2023

CONCURS PENTRU RECRUTAREA EXPERȚILOR NAȚIONALI ȘI REPREZENTANȚILOR OFICIALI ÎN CADRUL PROGRAMULUI PENTRU CERCETARE ȘI INOVARE “ORIZONT EUROPA”

Published on: Mar, 01/11/2022 - 14:34

Programul-cadru pentru cercetare și inovare „Orizont Europa” (2021-2027), a fost instituit prin Regulamentul (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului aprobat la 28 aprilie 2021. Concursul se deschide la necesitate și se publică pe pagina oficială a Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, instituție responsabilă de implementarea în Republica Moldova a Programelor UE în domeniul cercetării și inovării.

 

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, la 25 noiembrie a.c, proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul Cadru al UE „Orizont Europa”, încheiat la Bruxelles, la 27 octombrie 2021.

 

În conformitate cu prevederile Comisiei Europene, fiecare țară care este asociată la Programul Cadru „Orizont Europa” nominalizează reprezentanți în Comitetele Strategice în corespundere cu domeniile din cadrul Programului. În Republica Moldova, Rețeaua Reprezentanților Oficiali și Experților Naționali (RO/EN) este coordonată de către Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare.

 

 

Sarcinile de bază ale Reprezentantului oficial în Comitetele de Program:

a) Reprezentarea Republicii Moldova în Comitetul de Program pentru care a fost nominalizat;

b) Pregătirea opiniei naționale unitare pentru prezentare Comitetului de Program împreună cu grupul delegaților RM în Comitetele de Program, în cazul unor aspecte generale care se regăsesc sau pot fi extrapolate la toate temele;

c) Examinarea opiniilor experților naționali sau grupurilor extinse de experți la nivel național (reprezentanți ai entităților sectorului public și privat, inclusiv organe consultative/grupuri de lucru create ad-hoc, și persoane care dețin experiența necesară în domeniu) sau internațional (din comitete internaționale create în cadrul acțiunilor COST, ERA- NET, etc. sau create ad-hoc);

d) Prezentarea opiniilor Comitetului de Program la care a fost nominalizat (fără drept de vot). Opinia poate fi exprimată verbal, pe durata ședinței Comitetului de Program sau în scris, conform Regulilor de Procedură pentru Comitetele de Program;

e) Etc.

 

Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare este în drept să prevadă sarcini specifice, drepturi și obligații față de activitatea prestată de Reprezentanții oficiali și Experții naționali la ședințele Comitetelor de Program în baza contractului de prestări de servicii.

 

Sarcinile de bază ale Expertului național în Comitete de Program:

a) Consilierea Reprezentantului oficial în Comitetele de Program;

b) Exprimarea opiniilor care necesită o expertiză tehnică specifică (programul de lucru; conținutul apelurilor; buget etc.);

c) Examinarea subiectelor agendei de lucru a ședinței pentru care statul membru sau asociat consideră necesară o expertiză specifică. În procesul de pregătire a opiniei, experții au rolul de a contribui cu propuneri/comentarii asupra conținutului documentelor și temelor din domeniul lor de expertiză;

d) Avizează opinia națională ce urmează a fi prezentată în Comitetul de Program;

e) Etc.

 

În conformitate cu legislația în vigoare și prevederile Programului „Orizont Europa” și altor documente relevante, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare anunță concurs pentru ocuparea pozițiilor vacante de Reprezentanți Oficiali (RO) și Experți Naționali (EN) pentru următoarele Comitete de Program:

 

1. Configurația strategică: Strategic overview of the implementation of the whole programme, coherence across the different parts of the programme – 2 RO, 2 EN;

2. Consiliul European pentru Cercetare - 1 RO, 1 EN;

5. Acțiunile Marie Sklodowska-Curie -1 RO;

4. Infrastructurile de cercetare - 1 RO, 1 EN;

5. Sănătate – 1RO, 1 EN;

6. Cultură, creativitate și societate favorabilă incluziunii- 1 RO, 1 EN;

7. Securitate civilă pentru societate -1 RO, 1 EN;

8. Dezvoltare digitală și industria -1 RO, 1 EN;

9. Climă, energie și mobilitate- 2 RO, 1 EN;

10. Alimente, bioeconomie, resurse naturale, agricultură și mediu -  2 RO, 1 EN;

11. Consiliul european pentru inovare și ecosisteme europene pentru inovare - 1 RO, 1 EN;

12. Extinderea participării și consolidarea Spațiului  European de Cercetare -1 RO, 1 EN;

 

Criterii de participare la concurs:

  • studii de masterat în domeniul științific aferent poziției la care candidează;
  • cunoașterea obligatorie a limbii române și engleze (cel puțin nivel B2);
  • experiență în activitatea de cercetare/ management al cercetării;
  • va constitui un avantaj experiența în implementarea/ managementul programelor/ proiectelor de cercetare/ inovare/ dezvoltare internaționale, inclusiv Programele UE pentru cercetare și inovare;
  • cunoașterea principiilor, structurii și actelor normative ale Programului „Orizont Europa”;
  • cunoașterea principiilor de lucru ale diferitor programe internaționale, rețele informaționale și electronice, precum și cu diferite portaluri electronice și procesul de înregistrarea electronică a organizațiilor;
  • capacitatea de perfecționare continuă;
  • cunoașterea legislației naționale în domeniul cercetării și inovării;
  • disponibilitatea de a se deplasa în teritoriu și peste hotare în corespundere cu necesitățile activității.

Selectarea se va efectua în baza dosarelor depuse la concurs.

 

Doritorii de a candida vor depune CV-ul Europass și o scrisoare de intenție (1-2 pag. în limba română sau engleză) cu indicarea poziției solicitate, până la data 30 ianuarie 2022, atât pe format de hârtie la adresa: Ștefan cel Mare și Sfânt 180, biroul 1117, cât și la adresa electronică olga.davidenco@ancd.gov.md .

 

Persoană de contact: Olga Davidenco, 022 272791.