Actualizat la: 06.07.2023

ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!

Published on: Vin, 05/08/2020 - 11:54

„Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu Ambasadele Statelor Membre UE acreditate în Republica Moldova și Ambasadele țărilor Parteneriatului Estic, organizează pe parcursul lunii mai o serie de evenimente educaționale, culturale și interactive, cu prilejul Zilei Europei. În premieră, Ziua Europei este marcată în Republica Moldova timp de o lună la TV, Radio, online”.
 
Așa începe mesajul pe platformele media din țară, vestind lansarea unui vast set de activități pentru zilele următoare, dedicate marcării solidarității europene prin dezvoltarea parcursului, ce acoperă cooperarea în cele mai diverse dimensiuni de activitate umană.
 
Integrarea mediului academic din Republica Moldova în spațiul European, proces în permanentă evoluție, cunoaște o istorie de peste două decenii. Noi perspective au fost deschise în 2014 odată cu semnarea Acordului de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a energiei atomice și Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, prin crearea unei Zone de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător – DCFTA și liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii RM. Tot în 2014, la 1 iulie, la Bruxelles a fost semnat Acordul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea cu drepturi depline a Moldovei în cadrul Programului cadru de Cercetare și Inovare al Uniunii Europene Orizont 2020 (H2020). Aceste repere istorice au oferit țării noastre un șir de beneficii în sensul apropierii savanților moldoveni de comunitatea științifică europeană. Obținerea granturilor europene acordă sprijin pentru: i) aderare la parteneriate formate din cele mai notorii centre științifice din Statele Membre UE; ii) participare la foruri de anvergură europeană cu prezentarea rezultatelor obținute; iii) publicare a lucrărilor științifice; iv) beneficiere de burse de mobilitate academică; v) îmbunătățire a infrastructurii laboratoarelor de cercetare și multe altele. Aceste componente contribuie în mod direct la fortificarea suportului pentru realizarea dezideratelor timpului în crearea unei societăți bazate pe cunoaștere. Iar plusvaloarea pentru dezvoltarea economică a fiecărui stat depinde în mare măsură de efortul comun prin exercițiul de internaționalizare a activităților de cercetare și inovare.
 
Indiferent de varietatea limbilor vorbite, a culturii, religiilor și obiceiurilor, comunitatea țărilor europene manifestă o puternică solidaritate întru dezvoltarea relațiilor multi-dimensionale și realizare a obiectivelor lansate în numele prosperării comunității și a creșterii calității vieții pentru fiecare cetățean, parcurs în care este implicată în mod special și Republica Moldova. Despre aceasta denotă și unanimitatea țărilor europene întru organizarea celebrării sărbătorii Ziua Europei 2020 într-o formă alternativă, grație tehnologiilor moderne de comunicare online, depășind situațiile complicate, create în urma pandemiei provocate de Coronavirus. Este un exemplu mult demonstrativ la capitolul unității marii familiei europene, concepție expusă la Paris în Declarația Schuman, a 70-a aniversare a căreia o celebrăm acum.